La confession (pentru ca asta a fost) – Lhasa de Sela

Advertisements

55 comments

  1. Ma bucur sincer pentru tine ! Sper sa ne întâlnim daca nu aici, cel putin ‘dincolo’ sa-mi dai detalii despre fericirea mortii…

    Like

  2. Pai eu oricum nu cred în moarte, iar a scapa de viata aceasta, este cel mai sublim si minunat fenomen pe care omul poate sa-l experimenteze, si tare mi-as dori sa cunosc macar un om care a scapat 100% de ea, si nu mai traieste el ci EL în el… 🙂

    Like

  3. tatal meu cand a murit, suferea enorm( si tot isi dorea sa traiasca, ar fi dat orice pt o zi in plus, viata e cea mai mare minune,nu-ti bate joc.

    Like

  4. faci o mare gresala, cat ai viata inca se poate repara orice, uitat-te la Nesu, e un mega exemplu, acum a reusit sa fac si primi pasi.

    Like

  5. a suferit un accident grav, a pierdut tot,dupa prima data fizic(paralizie de la gat in jos) apoi sotia l-a parasit, parintii au murit destul de repede dupa,

    Like

  6. Olivia, cred ca pe mulți ne sperie nonșalanța cu care vorbești tu despre moarte. Probabil din cauza durerii te-a părăsit optimismul. Nu ai cum să suferi de durere și să te bucuri de ceva pe lumea asta. Unii dintre noi nu mai trăim cu adevărat nici când avem durerile banale, de disconfort, darămite situația disperată a bolii.
    Să vrei să mori și să vorbești despre asta, este aproape o interdicție. Lumea are multe interdicții, dar ce bine că putem să le ignorăm.
    Cel mai important este sa fim împăcați cu noi. Păcatul vine din mintea omului. Păcatul nu există dacă noi nu credem în el.
    Și totuși, exerciții de optimism ai mai încercat? Creierul poate multe. Acolo e toată puterea.
    Love you!

    Like

  7. Într-o noapte, nu demult, un prieten m-a sunat să-mi spună că e în pragul unei decizii radicale. N-am știut dacă era vorba despre schimbarea continentului, a locului de muncă, a statutului civil, a statusului: viu/mort sau dacă vrea să se călugărească. L-am întrebat ce decizie, n-a răspuns.

    Azi i-aș spune că 1 mai e o zi frumoasă în care Primăvara izbucnește-n Salcâm. Și că ne-ar face bine, tuturor, o cafea cu spumă. Inclusiv ție.

    Ți-aș mai scrie ceva cuvinte, dar știu că-n tăcere vei găsi folos mai mult.

    Liked by 1 person

  8. Of, te grăbești! Acum e 1 mai?
    Măcar scrie-ți amintirile și pune-mi-le pe mail (sau inventează-ți unele!). Poate iese de-o nuvelă. Poate mă împingi să mă apuc de scris, iar. Fă și tu o faptă bună înainte de.

    Like

      • Fir-ar el sa fie de cântec funerar! Nu-mi place! E groaznic!
        Eu cred că se simte rău și este la spital. Deadline-ul avea altă dată.

        Like

      • Amalia, stai cu picioarele pe pământ!
        Ce știm noi despre Olivia? DOAR ce ne-a spus ea. Că are un cancer. Care nu e în fază terminală. Că vrea să se sinucidă, fiindcă nu-i place viața. Că și-a făcut blog să găsească la cititori o metodă care să i se potrivească.

        Hai să judecăm toate datele astea minuțios, ca două Miss Marple. 🙂
        Olivia se declară bolnavă incurabilă și în curs de sinucidere. Avem dovezi? Nu. Avem doar un profil declarat: bolnavă incurabilă, sătulă de viață (pare că nu-i place viața independent de boală), sinucigașă în devenire. Și-a făcut blog tocmai ca să ia lecții de sinucidere.
        Să fim serioase! Geme netul de metode. Ca să-ți tai venele nici n-ai nevoie de net, ai nevoie de cuțit și de convingerea că vrei să mori. Lângă Lacul Roșu, pe un traseu pentru începători, ajungi pe Vârful Ucigașul. Partea versantului care dă spre șosea e aproape verticală. 1407 m altitudine. Să n-o mai lungim la metode. Să ne întrebăm de ce s-ar fi lăsat de fumat (o adicție) cineva care, oricum, avea de gând să încheie socotelile cu viața până în august? Mai nou, până de ziua internațională a muncii?

        Amalia, Oli nu e moartă, Oli se transformă.
        Doar că nu vom ști noi, când își va deschide alt blog, semnat Dalila Carebeacuquila că e tot ea. Acolo va fi altă temă.

        Amalia, și dacă, totuși, Olivia a comis dispariția ei fizică ieri sau azi, e ca demisia: un act unilateral.
        Noi mergem înainte, semnăm condica la vii, că, la câți mor zilnic pe planetă, cineva trebuie să se sacrifice să trăiască.

        Liked by 2 people

      • Renata, dacă pana acum nu a aflat de la noi metode de sinucidere, acum sigur știe.
        Dacă cineva vrea sa se sinucidă, dar în același timp are mare nevoie de oameni in jur și de comunicare – nu a ales un jurnal intim, privat- sigur nu se sinucide fără să lase în urma ceva mai mult decât un cântec funerar, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că i s-a întâmplat ceva zilele astea (primul gând, fiindcă nu am dreptul să fiu din prima încercare împotriva situației declarată de ea) sau pur și simplu (aici iți dau dreptate) face doar un experiment social (mă opresc la termenul ăsta), ceea ce înseamnă un anumit profil socio-uman care pe mine mă sperie. Spun asta doar după ce ai sădit în mintea mea sămânță de îndoială.
        Oricum ar fi, Olivia, îmi placi pentru felul tău de a spune lucrurilor pe nume, pentru
        umor, sarcasm, fantezie. ♡

        Like

      • Bravo Renata!

        Pot sa mai adaug:

        – nu avea o atitudine care sa corespunda cu profilul psihologic al unui sinucigas(ceea ce i-am spus si ei);
        – nu mi-a raspuns la intrebarea privind forma de “cancer” pe care o are;
        – a spus ca pana in faza terminala mai are 2-3 ani. Nu cunosc nici o forma de “cancer” cu o dezvoltare atat de lenta;
        – la cateva zile dupa ca am ajuns eu pe blogul asta si am inceput sa-i pun intrebari clare si la obiect, jocul s-a terminat;

        Ai avut cea mai lucida atitudine dintre toti cei care au comentat pe aici. Si cu toate astea i-ai facut si tu jocul.

        De ce?

        Like

  9. Psihologule,
    nu doar că i-am făcut jocul, dar i-am dedicat și un text pe blogul meu.
    https://garapentrunoi.wordpress.com/2018/04/11/de-ce-o-iubesc-pe-olivia/
    Aș putea zice că imediat după articolul acela a prins curaj și s-a executat.

    De ce i-am făcut jocul? 1. La început, chiar am crezut-o. (la început, adică atunci când am ajuns pe blogul ei – recent) 2. E spectaculoasă. Și eu sunt histrionică și cred că m-a atras. 3. De fapt, nu știu. 🙂

    Revenind la Olivia: un cancer tratat se poate târâi și mai mult de 3 ani. Nu aici scârțâie. Mie a început să-mi pută când am observat cât se plimbă și cât face poze. Multe. Depresivii n-ai chef de poze fiindcă nu văd nimic frumos în jur. Bomboana pe colivă a fost un butoiaș cu panseluțe, foarte rustic, foarte decorativ.
    Un alt cititor de-al ei mi-a atras atenția asupra altui detaliu care nu se potrivea cu profilul de sinucigaș – acum câteva zile a cerut informații amănunțite despre niște căști audio de foarte bună calitate. Astea nu-s preocupări de muribund.

    Dacă-ți face plăcere, treci prin Gara mea. Poate punem de-un priveghi științific. 🙂

    Like

  10. Amalia, speram să revii!
    Pune lucrurile în balanță: dacă Oli e moartă, spui în gol „Olivia, îmi placi!” Dacă e vie și face experimente de manipulare deschizând mereu bloguri noi, își râde de tine, de mine, de noi.
    Pune punct, Amalia, cum am pus și eu acestei povești. Nu ținea de noi. Nu e în universul nostru.
    Oricum, VIAȚA ARE PRIORITATE! Așa scrie din cinci în cinci kilometri pe șoselele patriei, așa nenorocite cum sunt.

    Liked by 1 person

  11. Am spus “Olivia, îmi placi” fiindcă m-am referit strict la felul cum am văzut-o eu aici. Ne citește, deci mesajul era cu dedicație. Dacă râde de noi înseamnă ca are intradevar probleme la “mansarda”, iar dacă testeaza reacțiile oamenilor, pe diferite teme, presupun ca are foarte multa imaginație și nu înțeleg de ce nu o folosește în mod productiv. Observ că are timp din belșug. Sau poate chiar asta face. Poate aduna subiecte pentru următoarele ei cărți. Haha!
    Și totuși, nu puteam să nu mă gândesc și la ceva rău, dacă lipsa ei era mai scurtă. Putea să fie foarte bolnavă și sa nu aibă putere de conversații. Nu știam stadiul bolii ei, deși la fel de uimita am fost și eu de cât de mult se putea plimba. Eu nu pot nici sănătoasă sa fac atâția pași.

    Liked by 1 person

  12. Renata, acum am citit articolul tău și comentariile lui. Nici nu mă mir ca Olivia a dispărut.
    În primul rând, îmi dau seama acum ca părerea ta de mai devreme nu este în totalitate a ta, ci este influențată de comentatorii tăi, așa cum și eu am fost influențată de tine. Ai crezut-o destul, la fel ca mine, la fel ca alții pe care i-am văzut și aici și pe blogul tău. Toți am avut compasiune, cum era și normal, până când comentatorii tăi au aruncat cu pietre în sentimentele unui om. De unde știu ei ca omul din spatele blogului nu este asa cum spune? Pentru ce am plăcut-o am spus mai sus, dar de ce nu am plăcut-o nu pot sa spun, pentru că nu găsesc. A făcut vreun rău cuiva de trebuie judecata în felul ăsta?

    Liked by 2 people

    • Amalia, n-o judec, în sensul de bine-rău, doar o analizez. Recunosc, la început, când abia intrasem pe blogul ei am fost șocată, impresionată. Între timp, impresiile și emoțiile s-au mai decantat. Ce nu știi tu e că am schimbat două mesaje cu ea pe mail. I-am întins o mână și mi-a dat peste ea. Nu dorea decât un singur fel de ajutor: o metodă sigură și nedureroasă de moarte. Orice altă relație interumană n-o interesa.

      Dacă e adevărat că Olivia chiar vrea să se sinucidă, observ că n-o poate face decât dacă găsește pe cineva care să-și încarce conștiința cu gestul ei – unul care o învață CUM. Un autor moral al crimei, înțelegi?
      În vremea asta ea se plimbă prin parcurile Bucureștiului și face poze. Și se interesează ce marcă de căști audio foarte performante să-și cumpere, dând de înțeles că nu contează cât costă. Mai rămânea să organizeze un concurs de design vestimentar, să-i creăm o rochie pe care s-o poarte în calitate de sinucigaș.
      L-a pizduit și pe domnul Psihologu și i-a propus un pariu – pe cât că până în august e moartă, fiindcă acela se îndoia de serioasele ei intenții. Și, ca să-i dea peste bot (cum mi-a dat și mie în mail – ai o metodă, zi-o, nu, scutește-mă!) și-a devansat termenul limită.
      Și mai știi ceva? Ca să iei o asemenea hotărâre trebuie să fii într-un hal fără hal de depresie. Și dacă ești căzut în hăul unei asemenea depresii, nu comunici, nu te interesează parcurile înverzite și străzile pustii de sărbători și, mai ales, nu mai ai simțul umorului și nu mai dai like-uri pe bloguri. Fiindcă un depresiv e un fel de mort viu.
      De-aia înclin să cred că blogul acesta a fost doar un spectacol care s-a terminat și actorul principal a plecat fără să iasă la aplauze.

      E drept că-mi lipsește Olivia! 🙂

      Liked by 2 people

      • Înțeleg tot ce spui, dar mie nu îmi pasă să o psihanalizez. Nu e treaba mea, nu e dreptul meu. Eu o iau ca atare și doar o citesc. Olivia nu accepta sa încerce cineva sa ii schimbe părerile și nici nu se impune prin violenta. Olivia nu cere nimic.

        Liked by 1 person

      • Este necesar sa păstrăm o anumita distanță față de personajele de pe bloguri și să nu punem prea mult suflet în relația cu ele, tocmai ca să evitam astfel de momente în care am putea sa ne simtim trădați.
        Ar trebui sa apară și Iosif cu un mesaj de încurajare pentru toată lumea, la care sa-i răspundă Olivia cu umorul ei și să ne mai relaxăm puțin.

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s